Timp estimat de citire: 3 minute

Continuăm lista de aplicații de traducere pentru Android și iOS cu alte cinci exemple:

1. TripLingo (Android, iOS)

Această aplicație te va ajuta să comunici precum localnicii și să le înțelegi cultura. Selectează o țară (există mai mult de 100 de țări) și apoi descarcă pachetul pentru destinația dorită. De exemplu, dacă vrei să călătorești în Spania, vei avea un traducător vocal care îți va traduce vocea în spaniolă, un traducător de imagini, o selecție de fraze cheie în spaniolă, un apelator Wi-Fi, astfel încât să poți face apeluri din străinătate, și chiar o secțiune despre siguranță și norme culturale. Toate pot fi descărcate și accesate offline.

2. iTranslate Translator (Android, iOS)

Această aplicație are funcția de text-către-text, voce-către-voce, precum și traduceri text-către-voce. Cu mai mult de 100 de limbi suportate, este un instrument util de comunicare pe care să îl ai în timp ce călătorești în diferite părți ale lumii.

iTranslate are o mulțime de opțiuni utile, inclusiv transliterare, distribuirea traducerilor, capacitatea de a păstra istoricul traducerilor și a le adăga la Favorite, precum și traducere cu voce de bărbat sau femeie. În plus, această aplicație oferă un dicționar vizual și un glosar de fraze.

Cu toate acestea, trebuie să faci upgrade la versiunea premium a aplicației, dacă dorești să accesezi traducerea camerei, traducerea conversațiilor, ghidul de conjugare a verbelor, traducerea unui site și opțiunile modului offline.

3. Naver Papago – AI Translator (Android, iOS)

Papago este o aplicație gratuită de traducere destinată atât turiștilor, cât și celor care pleacă în străinătate pentru călătorii de afaceri sau pentru studii. În prezent suportă doar 13 limbi (engleză, japoneză, coreeană, spaniolă, franceză, tailandeză, vietnameză, indoneziană, rusă, italiană, germană, chineză simplificată și chineză tradițională). Cu toate acestea, oferă funcții interesante și utile pentru care merită încercată.

Poate să efectueze în timp real traducere de text și voce, traducere de conversații și traducere de imagini. De asemenea, are un glosar de fraze și un dicționar. Aplicația poate fi folosită în trei moduri: conversație, offline și conversie automată în valută. În plus, Papago are un mod interesant de soluționare a situațiilor în care există mai multe traduceri posibile: afișează imagini astfel încât utilizatorul să poată alege contextul dorit.

4. Yandex.Translate (Android, iOS)

Yandex.Translate este o aplicație de traducere care suportă 95 de limbi atunci când este este folosită online. Offline, aplicația rămâne în continuare utilă, deoarece poate efectua traduceri în engleză din următoarele limbi: franceză, germană, italiană, rusă, spaniolă și turcă.

Când vine vorba de traducerea orală, Yandex.Translate acceptă doar patru limbi: engleză, rusă, ucraineană și turcă.

Aplicația efectuează, de asemenea, traducere cu ajutorul camerei sau al pozelor pentru 12 limbi, respectiv engleză, franceză, cehă, germană, rusă, spaniolă, portugheză, chineză, turcă, poloneză și ucraineană.

Mai mult, aplicația este capabilă să traducă site-uri web întregi și să efectueze traduceri în alte aplicații. Dispune de un dicționar care este util în învățarea unei limbi noi.

5. Speak & Translate (Android, iOS)

Dacă ești interesat să traduci limbi străine mai puțin obișnuite, ia în considerare aplicația Speak & Translate, care traduce text în 117 limbi și voce în 54 de limbi. Poți să modifici viteza vocală și să selectezi dacă vrei ca traducerile tale să fie citite de către un bărbat sau o femeie.

Pentru prima parte a acestui subiect, citește articolul nostru: 6 cele mai bune aplicații de traducere disponibile gratuit pe Android și iOS (prima parte).

[Poză de pe Unsplash]